Despre mine

Mă numesc Anca. Probabil deja ți-ai dat seama de asta dupa numele paginii. 🙂

Fiind ardeleancă de origine pot spune că ăsta e oarecum un motiv pentru care mă aflu aici. Ador să gătesc și să împart cu oamenii dragi nu doar experiențele și rezultatele lor dar și rețetele sau micile trucuri pe care le aflu pe parcurs. Desigur, vei găsi aici părerile și ideile din experiența mea personală așadar pot mereu exista completări și aștept încântată orice sugestie ai.

Am locuit în Spania 7 ani. Acolo mi-am descoperit pasiunea pentru gătit și în special pentru copt. Am făcut chiar și un curs în acest domeniu. Iubesc și ador această țară pentru că acolo m-am descoperit pe mine, am întâlnit oameni grozavi care au contribuit cu bune sau rele la ceea ce sunt eu azi, și m-aș întoarce oricând acolo cu cel mai mare drag. Acum sunt stabilită în Anglia, o țară cu totul diferită dar care are farmecul ei aparte. Cred că ți-ai dat seama că am colecționat rețete de peste tot.

Cu toate astea încă mă simt la fel de atrasă de România, de aceea am decis ca aici să scriu pe română cel puțin deocamdată, pentru ca toți oamenii dragi de acasă să aibă acces ușor la ceea ce transmit.

Aaaaaa, și desigur, important de menționat!! Datorez decizia de a porni acest blog și prietenelor și surorii mele dragi pentru care scriam rețetele pe diferite rețele de socializare de câteva ori la rând fiindcă desigur, unele se pierdeau și ajungeau să fie solicitate iar și iar și iar….fetelor, aici veți găsi toata colecția și nu numai! 😉 Vă mulțumesc din suflet pentru toată susținerea voastră!!!

Așadar, stai prin preajmă! Vei afla lucruri noi și vom împărtăși experiențe împreună! Ne vom îndulci viața!

Life is a piece of cake! 🙂

Anca


Let’s build something together.


Blog at WordPress.com.

Up ↑